Zerex Blog

Articole ușor de pregătit despre bureții importanți care sunt importanți pentru sănătatea lor.

Alegeți din subiectul subiectului, vă interesează interesele mele cele mai bune.

Educație Sexuală

7 Motive Surprinzătoare Pentru Care Să Faci Sex Dimineața

Autorul: Zerex.ro 12.04.2018 00:00 7 Motive Surprinzătoare Pentru Care Să Faci Sex Dimineața

Sexul este, de departe, cea mai plăcută și intimă activitate de cuplu dar, de multe ori, poate deveni anost dacă este practicat în aceleași locuri sau momente ale zilei. Deși multe cupluri se feresc să facă sex dimineața din varii motive, de exemplu respirație urât mirositoare, frica de a nu întârzia la servici, sau abundența de lumină naturală, există foarte multe beneficii în spatele acestei activități. În continuare, vă vom prezenta 7 motive de ce sexul dimineața este benefic pentru un cuplu.

Erecția durează mai mult dimineața

Deși multe cupluri susțin că momentul prielnic de a face dragoste este noaptea, înainte de culcare, studiile de specialitate afirmă contrariul. În timpul dimineții, după o noapte odihnitoare, corpul produce mult mai mult hormon masculin decât în timpul zilei, ceea ce înseamnă că parterul tău va avea o erecție mai de lungă durată decât după o zi petrecută pe drumuri.

Totuși, țineți cont de faptul că există câteva dezavantaje în a face sex de dimineață, precum așa-numita respirație de dimineață (halena) și secrețiile fiziologice (ex. transpirația) din timpul nopții. Din fericire, puteți trece rapid peste aceste hopuri cu un duș rapid. Cine a zis că sexul dimineața se face doar în pat?

Sexul dimineața fortifică sistemul imunitar

Ultimele studii în domeniu demonstrează că sexul de dimineață fortifică sistemul imunitar, ajutând la secreția imunoglobulinei A, un anticorp vital în lupta împotriva infecțiilor. Acest lucru înseamnă că partenerii care practică în mod regulat sexul de dimineață sunt mult mai puțin predispuși la boli față de cei care fac sex în alte momente ale zilei.

Este mai puternic decât o ceașcă de cafea

Probabil că nu este un mister faptul că o partidă strașnică de sex vă umple pe amândoi de energie. Deși majoritatea asociază nevoia de somn cu sexul, medicii spun că sexul la prima oră este mai indicat decât o ceașcă de cafea.

De ce? Pentru că actul sexual, mai exact orgasmul, stimulează creierul care, la rândul lui, eliberează oxitocină, numită și hormonul fericirii. Astfel, oxitocina eliberată natural ne umple de energie care nu va dispărea atât de brusc ca efectele primei cești de cafea.

Pentru că amândoi vă treziți mai binedispuși

Dincolo de faptul că sexul dimineață este un remediu eficient împotriva monotoniei, acesta este și o sursă sănătoasă de energie și bună stare. După o partidă matinală de amor, amândoi veți fi mult mai binedispuși și plini de energie pentru restul zilei. Asta deoarece în timpul și după actul sexual, pe lângă oxitocină, creierul secretă și serotonină, un antialgic (contra durerii) natural și endorfină, așa-numitul hormon al bunei-dispoziții.

Reduce riscul unor boli precum cancerul de sân și de prostată

Studiile medicale au arătat că sexul dimineața ajută în prevenția unor afecțiuni grave precum cancerul de sân sau cel de prostată. Femeile care fac sex în fiecare dimineață sunt, din punct de vedere statistic, mult mai puțin predispuse la un diagnostic de cancer mamar În mod similar, bărbații care ejaculează o dată sau de mai mult ori pe zi, sunt mult mai puțin predispuși la cancerul de prostată.

O explicație a acestui fenomen o constituie faptul că în timpul actului sexual se echilibrează anumite mecanisme fiziologice prin secreția de hormoni care previne formarea de celule canceroase.

Încetinește procesul de îmbătrânire

Probabil știți deja că oamenii care fac sex mai des trăiesc mult mai mult. Deși mulți o tratează ca pe o zicală din popor, există totuși un sâmbure de adevăr. În general, cuplurile care își fac mai des de cap în pat, duc o viață mai puțin stresantă față de alții.

Ținând cont de faptul că sexul practicat în mod regulat ajută la prevenția unor boli grave, precum cancerul sau cele de natură vasculară, este de la sine înțeles că oamenii care se retrag mai des în dormitor vor duce o viață mai lungă și mai sănătoasă.

O partidă face cât 30 de minute de exerciții cardio

Dacă vă îngrijorează kilogramele acumulate în timpul anului sau că niciunul dintre voi nu ajunge prea des la sală, atunci trebuie să știți că sexul vă poate ajuta să slăbiți. Ultimele studii clinice au demonstrat că un adult sănătos este capabil să ardă în jur de 21 de kilocalorii în timpul unei partide de sex.

Așadar, de ce să vă mai pierdeți diminețile la sală sau cu biciclete medicinale, când alternativa naturală este mult mai simplă și mai plăcută?

Sexul de dimineață are o sumedenie de avantaje. Pe de-o parte, vă poate ajuta în lupta cu afecțiunile grave de sănătate și, pe de altă parte, vă face să vă simțiți mai relaxați, bine-dispuși și chiar să scăpați de kilogramele în plus după sărbători.



Zerex Blog arrow
Zerex Blog arrow